„Nu l-am luat din milă, nu am văzut niciun fotbalist să joace atât de bine, cu o asemenea boală”. Oficialii lui United explică transferul unui puști care suferă de fibroză chistică

  • Publicat:
  • Actualizat:

Declarația din titlu îi aparține lui Mike Glennie, manager la Academia de Fotbal a clubului Manchester United și se referă la mijlocașul Dylan Samuels în vârstă de 14 ani, acceptat cu bursă. Asta până când boala cu care s-a născut micul fotbalist, fibroză chistică, a evoluat, împiedicându-l pe Dylan să mai joace. Deși și-a petrecut ultimele trei luni în spital, pentru tratament, iar boala de care suferă nu are vindecare,  Dylan nu și-a pierdut zâmbetul. 

„I-am văzut fișa medicală, poate cele mai multe cluburi i-ar fi spus nu, dar nouă ni s-a părut un fotbalist foarte bun și i-am dat o șansă”, a spus Glennie. Cei mai mulți afectați de această boala care atacă sistemele respirator și digestiv nu depășesc vârsta de 40 de ani, dar familia Samuels este optimistă. Dylan s-a mai antrenat și cu Liverpool, Bolton și Manchester City, dar United este echipa favorită a familiei de câteva generații: „Este un sentiment extraordinar să poți juca pentru echipa cu care ții”, a recunoscut Dylan

Fostul mijlocaș de la Manchester United, Paul Scholes (40 de ani), este jucătorul preferat al lui Dylan și a fost aproape de suferința copilului, vizitându-l deseori la spital. „Tot ceea ce a făcut pe teren a fost extraordinar. Mi-am dorit să joc exact ca el” a mai spus Dylan Samuels.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să îl conducă pe ultimul drum pe Sammy, în SUA
Umilit luni de zile la şcoală, un băieţel de 10 ani a ales moartea. 200 de persoane au venit să…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român

Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×